totul despre handbal...1 febroarie 2009Dupa deziluzia de la europeanul feminin din Macedonia din decembrie, cand Romania a terminat pe locul 5, a venit randul baietilor.
Randul baietilor a venit greu, pentru ca Romania se califica la un Campionat European sau Mondial dupa o seceta de 8 ani. Inregistram, asadar, un progres, insa este unul timid deocamdata. Haideti insa sa vedem ce anume s-a intamplat in ultimii douazeci de ani.
Romania este tripla campioana mondiala la handbal. Practic, o parte din conducerea Federatiei de handbal si majoritatea antrenorilor de la baieti si fete au facut parte din echipele care invingeau RDG sau URSS in finale de campionat mondial. Cristian Gatu (presedintele Federatiei), Stefan Birtalan, Radu Voina (ca sa-i pomenim doar pe cativa) sunt oameni cu tricouri de campion mondial in patrimoniu. Insa anii '80 au adus declinul celui mai titrat sport de echipa din Romania. Lipsa unor investitii in sali si dezinteresul tot mai acut al autoritatilor comuniste in decursul anilor '80 fata de sporturile de echipa au facut ca tinerii din anii '80 sa nu se mai apropie de acest sport. Asa se face ca ultima performanta a Romaniei la un campionat mondial s-a petrecut in 1991, cand Romania a terminat pe un loc 3, dupa ce a invins viitoarea campioana mondiala, Suedia lui Staffan Olsson, printr-un gol in ultima secunda a "magicianului" Maricel Voinea. La Campionatul European dsin 1992 a avut loc declinul iremediabil. Cu o echipa imbatranita, fara tineri care sa le ia locul celor "batrani" Romania a sperat pana in minutul 50 al meciului cu Franta. Conduceam cu 6 goluri, Frant6a a revenit incredibil, iar Jackson Richardson (da, e francez) a furat o minge portarului nostru si a marcat golul victoriei cu cateva secunde inainte de final. De aici, a urmat declinul.
Romania a pierdut toate barajele de calificare si, pentru ca ne scadea si coeficientul, am ajuns in cativa ani sa nici nu mai ajungem sa jucam meci decisiv pentru calificare. Iubitorii handbalului au trait in aceasta perioada doar visand la succesele "nationalei" de fete.
Cluburile de handbal au saracit tot mai mult (oare DNA-ul nu se gandeste sa ancheteze si transferurile din handbal?), multe sali au devenit practic sali de hockei din cauza infiltratiilor apei si din cauza frigului, iar copiii se indreptau mai degraba spre fotbal. In ciuda neajunsurilor, Romania a dat cativa handbalisti buni in aceasta perioada: au fost interii Eliodor Voica sau Robert Licu (ultimul inter dreapta roman cu o mana stanga de otel), a mai fost Ieremia Paraianu sau Adi Popovici. Toti acestia insa au ajuns sa joace la echipe mici din Europa, de unde era mai greu sa ajunga la "nationala".
Primele semne ale revenirii s-au produs prin investitiile aduse de cativa oameni dedicati handbalului. A fost mai intai Fibrex Savinesti, unde Petru Paleu a repatriat cativa oameni de nationala si a convins si cativa straini sa joace la Suceava. Au urmat cateva titluri si cateva participari in Liga Campionilor. Apoi, s-a terminat. Lipsa banilor, teama investitorului de a nu fi furat la nesfarsit de arbitri au inchis proiectul. Asa s-a ridicat Minaur Baia Mare. Cu Lascar Pana pe margine (artizanul castigarii Cupei IHF de minaur in anii '80), dar si cu cativa jucatori care au explodat pur si simplu (Sandu Iacob, Ieremia Paraianu, Apostu si altii), Minaur s-a batut la titlu si a dat jucatori buni nationalei. Insa a aparut iar problema banilor si Baia Mare, pentru a nu-stiu-cata-oara, a luat-o de la inceput.
Mare parte a jucatorilor de la Baia Mare au ajuns la Constanta. Cu un Consiliu Judetean si Local dispuse sa investeasca pe termen mediu si lung, cu un antrenor foarte bun si cu "ochi" la jucatori, Aihan Omer, HCM Constanta a luat 3 titluri consecutive si s-a batut cu granzii Europei in Liga Campionilor. Ba chiar Barcelona a plecat invinsa de la Constanta. Cu jucatori straini foarte buni, majoritatea sarbi, si cu cativa tineri romani foarte promitatori (Laurentiu Toma, Baiceanu) si cu un portar "nebun" (Rudi Stanescu), Constanta a impus ritmul in campionat. In tot acest timp, s-a ridicat Steaua, cu cei trei artizani au castigarii Cupei Challenge: Mazilu, Sania si Laufceag. Apare in ecuatia campionatului si Dinamo, cu "Pasarila" pe rolul de pivot (Cosma, pe numele sau real), dar si cu Lascar Pana si Ghionea, adusi la pachet de la Minaur Baia Mare. De 2 ani Resita se impune si ea in lupta pentru titlu, avandu-l pe Aihan Omer pe banca si Cupa Challenge in vitrina. Asadar, cateva trofee la nivel de club, o lupta pentru titlu devenita foarte interesanta si in care sunt implicate mai multe echipe si cativa jucatori tineri si de perspectiva: Laurentiu Toma, Alin Sania, Ionut Georgescu, Cristian Csepregy, Marian Cosma, Valentin Ghionea sau Rares Jurca, Romania porneste la un altfel de drum.
Nu exista in istoria sporturilor de echipa un precedent precum cel oferit de nationala masculina de handbal a Romaniei: in nici 20 de ani, Romania a ajuns de la statutul de favorita in lupta pentru podium la cel de outsider. Cu alte cuvinte, lumea se mira ca ne calificam la competitii. Si toate acestea intr-un interval atat de scurt. Insa traditia, interesul in crestere fata de handbal si aparitia unor jucatori si antrenori de clasa in campionatul intern sunt dovada ca revirimentul este aproape. Poate nu vom mai iesi campioni mondiali, insa vom reveni mult mai sus decat locul pe care ne situam acum. Poate incepem de acum, din luna ianuarie 2009.
Randul baietilor a venit greu, pentru ca Romania se califica la un Campionat European sau Mondial dupa o seceta de 8 ani. Inregistram, asadar, un progres, insa este unul timid deocamdata. Haideti insa sa vedem ce anume s-a intamplat in ultimii douazeci de ani.
Romania este tripla campioana mondiala la handbal. Practic, o parte din conducerea Federatiei de handbal si majoritatea antrenorilor de la baieti si fete au facut parte din echipele care invingeau RDG sau URSS in finale de campionat mondial. Cristian Gatu (presedintele Federatiei), Stefan Birtalan, Radu Voina (ca sa-i pomenim doar pe cativa) sunt oameni cu tricouri de campion mondial in patrimoniu. Insa anii '80 au adus declinul celui mai titrat sport de echipa din Romania. Lipsa unor investitii in sali si dezinteresul tot mai acut al autoritatilor comuniste in decursul anilor '80 fata de sporturile de echipa au facut ca tinerii din anii '80 sa nu se mai apropie de acest sport. Asa se face ca ultima performanta a Romaniei la un campionat mondial s-a petrecut in 1991, cand Romania a terminat pe un loc 3, dupa ce a invins viitoarea campioana mondiala, Suedia lui Staffan Olsson, printr-un gol in ultima secunda a "magicianului" Maricel Voinea. La Campionatul European dsin 1992 a avut loc declinul iremediabil. Cu o echipa imbatranita, fara tineri care sa le ia locul celor "batrani" Romania a sperat pana in minutul 50 al meciului cu Franta. Conduceam cu 6 goluri, Frant6a a revenit incredibil, iar Jackson Richardson (da, e francez) a furat o minge portarului nostru si a marcat golul victoriei cu cateva secunde inainte de final. De aici, a urmat declinul.
Romania a pierdut toate barajele de calificare si, pentru ca ne scadea si coeficientul, am ajuns in cativa ani sa nici nu mai ajungem sa jucam meci decisiv pentru calificare. Iubitorii handbalului au trait in aceasta perioada doar visand la succesele "nationalei" de fete.
Cluburile de handbal au saracit tot mai mult (oare DNA-ul nu se gandeste sa ancheteze si transferurile din handbal?), multe sali au devenit practic sali de hockei din cauza infiltratiilor apei si din cauza frigului, iar copiii se indreptau mai degraba spre fotbal. In ciuda neajunsurilor, Romania a dat cativa handbalisti buni in aceasta perioada: au fost interii Eliodor Voica sau Robert Licu (ultimul inter dreapta roman cu o mana stanga de otel), a mai fost Ieremia Paraianu sau Adi Popovici. Toti acestia insa au ajuns sa joace la echipe mici din Europa, de unde era mai greu sa ajunga la "nationala".
Primele semne ale revenirii s-au produs prin investitiile aduse de cativa oameni dedicati handbalului. A fost mai intai Fibrex Savinesti, unde Petru Paleu a repatriat cativa oameni de nationala si a convins si cativa straini sa joace la Suceava. Au urmat cateva titluri si cateva participari in Liga Campionilor. Apoi, s-a terminat. Lipsa banilor, teama investitorului de a nu fi furat la nesfarsit de arbitri au inchis proiectul. Asa s-a ridicat Minaur Baia Mare. Cu Lascar Pana pe margine (artizanul castigarii Cupei IHF de minaur in anii '80), dar si cu cativa jucatori care au explodat pur si simplu (Sandu Iacob, Ieremia Paraianu, Apostu si altii), Minaur s-a batut la titlu si a dat jucatori buni nationalei. Insa a aparut iar problema banilor si Baia Mare, pentru a nu-stiu-cata-oara, a luat-o de la inceput.
Mare parte a jucatorilor de la Baia Mare au ajuns la Constanta. Cu un Consiliu Judetean si Local dispuse sa investeasca pe termen mediu si lung, cu un antrenor foarte bun si cu "ochi" la jucatori, Aihan Omer, HCM Constanta a luat 3 titluri consecutive si s-a batut cu granzii Europei in Liga Campionilor. Ba chiar Barcelona a plecat invinsa de la Constanta. Cu jucatori straini foarte buni, majoritatea sarbi, si cu cativa tineri romani foarte promitatori (Laurentiu Toma, Baiceanu) si cu un portar "nebun" (Rudi Stanescu), Constanta a impus ritmul in campionat. In tot acest timp, s-a ridicat Steaua, cu cei trei artizani au castigarii Cupei Challenge: Mazilu, Sania si Laufceag. Apare in ecuatia campionatului si Dinamo, cu "Pasarila" pe rolul de pivot (Cosma, pe numele sau real), dar si cu Lascar Pana si Ghionea, adusi la pachet de la Minaur Baia Mare. De 2 ani Resita se impune si ea in lupta pentru titlu, avandu-l pe Aihan Omer pe banca si Cupa Challenge in vitrina. Asadar, cateva trofee la nivel de club, o lupta pentru titlu devenita foarte interesanta si in care sunt implicate mai multe echipe si cativa jucatori tineri si de perspectiva: Laurentiu Toma, Alin Sania, Ionut Georgescu, Cristian Csepregy, Marian Cosma, Valentin Ghionea sau Rares Jurca, Romania porneste la un altfel de drum.
Nu exista in istoria sporturilor de echipa un precedent precum cel oferit de nationala masculina de handbal a Romaniei: in nici 20 de ani, Romania a ajuns de la statutul de favorita in lupta pentru podium la cel de outsider. Cu alte cuvinte, lumea se mira ca ne calificam la competitii. Si toate acestea intr-un interval atat de scurt. Insa traditia, interesul in crestere fata de handbal si aparitia unor jucatori si antrenori de clasa in campionatul intern sunt dovada ca revirimentul este aproape. Poate nu vom mai iesi campioni mondiali, insa vom reveni mult mai sus decat locul pe care ne situam acum. Poate incepem de acum, din luna ianuarie 2009.
0 comentarii: